Istoricul localității

Înainte de Miron Vodă, meleagurile împădurite nu purtau numele de Bârnova. Nici pe vremea lui leremia Movilă, în jurul anului 1600, locul nu avea denumirea de azi. Când s-a construit, în Codrii laşilor, mănăstioara din lemn, de asemenea nu i se spunea Bârnova.
Cum a apărut denumirea? Cine i-a dat-o?

Miron Barnovschi, nepotul lui leremia Movilă (care se presupune, cum zicem, că a ridicat acea bisericuţă cu draniţă), a îndrăgit pădurea din sudul capitalei moldave. Probabil ieşea vara, cu alaiul curţii, la răcoarea codrului, pentru a participa la slujbele ţinute în bisericuţă ori la partide de vânătoare (căprioare, cerbi, mistreţi). Atunci s-a hotărât să mai facă o mănăstire din piatră, începută prin 1627, cum s-a povestit. Adesea, Miron Vodă venea călare aici, urmărind lucrările de construcţie.

Denumirea mănăstirii în construcţie, zidită „pe numele său" de Bârnova, cum afirmă cronicarul Miron Costin, se leagă limpede de numele adevărat al ctitorului şi strămoşilor lui: Bărnov. Bunicul de pe tată al lui Vodă Miron Barnovschi purta numele de Bărnov, hatmanul lui Despot Vodă. Acesta îşi luase numele de la satul său Bârnova, de lângă Suceava. Fiul hatmanului a fost Dumitru, numit în tinereţe tot Bărnov. Dumitru a plecat în Polonia, la studii. Acolo, el şi-a schimbat numele moldovenesc din Bărnov în Barnovschi, adăugându-şi în tinereţile sale terminaţia specific polonă schi. Astfel, Miron a moştenit numele de familie modificat de către tatăl său Dumitru Barnovschi şi nu a purtat numele bunicului său Bărnov, hatmanul lui Despot Vodă.

Păun este sat atestat documentar în 1672, când un boier bogat, vameşul Păun, a zidit mănăstirea „Clatia". Aici se află biserica „Sfinţii Apostoli", din 1812.

Todirel, sat format din robii ţigani aduşi să lucreze pe domeniul mănăstiresc, e atestat din anul 1772.

Vişan, sat dintre laşi şi Bârnova, aparţine din punct de vedere administrativ de această comună şi datează ca aşezare din 1820.

Pietrăria, care-şi trage numele de la cariera de gresie şi calcar din apropiere, este un sat atestat din 1846. Aici se află Schitul lui Târâtă (1732).

Cercu, apare ca localitate după 1846. Aici arheologii au identificat urme de cultură materială din neoliticul timpuriu până în epoca medievală.